Iar….
20 iunie 2006Iuuuuuuuuubeeeeesssssssssccccc
24 aprilie 2006Iara trista……..
4 decembrie 2005in care accept ideea ca m-am mintit……..Ce aiurea suna. Pur si simplu nu mai
stiu ce sa fac si incotro sa merg. Ma intreb ce sa fac si constat ca fug de fapt
de viata reala . Ma amagesc cu ideea ca toate vor fi minuntate dupa ce pierd cateva
kilograme (desigur acest lucru nu se va intampla niciodata pt ca oricum ar fi
tot nu voi putea arata ca un fotomodel , deci ma mint singura) ma ascund dupa aceasta
idee si atat. Nimic altceva. Pur si simplu ma amagesc si pierd timpul in loc sa
traiesc la maximum. Cred ca va interveni cat de curand o schimbare in viata mea
pentru ca este evident ca asa nu se mai poate. Sper sa fac alegeri bune desi ma
indoiesc literalmente de capacitatea mea de alegere.
ca mai bine iese prost decat sa nu se intample nimic.
vesela. Pana atunci te pupez.
Noapte nebuna……….
20 noiembrie 2005versuri dintr-un cantec pe care il iubesc in mod deosebit….Dar ce te faci atunci
cand ploaia chiar vine??? Cum reactionezi atunci? E curios ce se poate intampla
intre aburi de alcool si cantec de chitara…Toate par absolut perfecte si ai
senzatia ca nimic nu te atinge….Pana in momentul in care brusc te trezeste o
afirmatie………Viata mea decurge pe doua planuri . Unul din planuri este cel
zilnic cu viata normala cu serviciu, casa probleme curente ce trebuie rezolvate
si un al doilea plan in care ma simt eu cea implinita si fericita. Legatura dintre
cele doua planuri o face uneori cate o replica….care ma trezeste brusc. De ce
oare starea de fericire pe care o simt nu e tocmai legata de realitatea imediata.
De ce nu pot sa zambesc cuiva doar pt ca imi place sa zambesc si zambetul sa insemne
doar zambet si atat?De ce nu pot sa fac anumite gesturi care sa nu aiba nici un
fel de interpretare…….E greu. Ar trebui sa nu imi pun astfel de intrebari.
Poate ca ar fi mai bine doar sa ma bucur din plin de tot si sa las analiza la
urma…..Poate sa o reusesc sa traiesc mai mult si sa analizez mai putin…..Of
si m-am despartit de el……….Si cat l-am iubit….Ma doare.
Am 30 de ani……..nu 18…….
7 noiembrie 2005in care ma simt eu. Parca am crescut prea repede. Trebuie sa fiu adulta si sa
ma comport ca atare cand mie imi place sa visez si sa fac diverse activitati care
nu au prea mare legatura cu maturitatea. Uneori mi se face teama cand ma gandesc
la cati ani am implinit si la ce am facut pana acum.Pare extrem de putin. Dar
conteaza foarte mult si sistemul de referinta. Important e ca pana la urma am
invatat de bine din intamplarile din viata mea si am invatat de ce sa ma feresc.
In ultimul an am avut parte de foarte multe surprize. Si nu au fost placute mare
parte din ele. Unele chiar m-au durut. Am ajuns la concluzia ca pot sa am incredere
in mine. Si m-am impacat eu cu mine. Si asta e important. Desigur pentru altcineva
ar putea parea neinsemnat. Dar altcineva nu traieste in locul meu.
ma simt bine.
As bea o cafea…
28 octombrie 2005dimineata si de cafeaua de la Micul Golf ?Tare as bea o cafea acolo…..Sa vad
marea. Si sa fie cald.Si marea sa fie albastra. Si sa ma simt libera. Si fericita…..Raman
la ideea ca acolo e cea mai buna cafea. Si tare as bea una….
Normal?????????
28 octombrie 2005Am zis ca mai scriu daca il gasesc pe ala normal……Intelegeti ca nu l-am gasit
exact. In ultima vreme am incetat pur si simplu sa ma intreb ce determina oamenii
sa fie atat de incrancenati. I-am luat ca atare si nu m-am intrebat nimic. M-am
bucurat ca a fost soare, ca am auzit undeva o chitara cantand, ca un tip dragut
mi-a zambit, ca un copil mi-a daruit o floare. Sunt un pic ametita. In jurul meu
vad oamenii care nu au puterea sa zambeasca. Asta ma sperie uneori. Tot indragostita
sunt. In vara cand am scris prima insemnare am crezut ca o sa imi treaca. Ha.
Nu mi-a trecut. Inca nu stiu ce se va intampla. Nu mi s-a mai intamplat niciodata
sa nu detin controlul. Dar poate ca e mai bine asa. Ma simt in siguranta. Desi
nu am habar daca ziua de maine va fi una buna sau nu. Dar in fiecare dimineata
zambesc. Cred ca sunt dependenta de zambete. Mai ales dimineata. Offffffff. Uneori
mi se face atat de dor de el. Ce bine ar fi fost sa fie o relatie ceva mai simpla….Pe
noi de despart vreo 300 de km, vreo 18 ani si cine mai stie….Dar pana la urma
sunt sigura ca voi fi fericita. Poate nu cu el. De fapt sunt aproape convinsa
ca nu el. Astept doar sa ma contrazica viata. Sa apara altcineva care sa imi fure
gandurile….Sau sa nu mi le fure da sa le incurce nitel. Mi-a cam fost dor de
voi. Recunosc cinstit am fost o lenesa. Dar incerc sa ma revansez. Imi place sa
scriu. Uneori chiar nimeresc niste idei coerente. Alte ori nu ….Mi-e cam dor
de Iasi….poate cineva sa ma vindece????????
Oare e bine ce fac?
4 iunie 2005in general nu e un semn bun pentru mine. Nu stiu ce voi face si cum se va rezolva.
Sper ca bine. Oare ce o insemna bine? Simt atat de multe…..
M-am bucurat ca am vazut-o. Chiar mi-a facut placere. Se marita. M-am bucurat.
Uite o poveste de dragoste care merge bine. E fericita, indragostita, si-a facut
planuri. M-a facut sa fiu optimista. Asa in general. Pentru ca in ceea ce priveste
dragostea mea e greu sa fiu optimista. Oare de ce mi se intampla mereu mie?Intotdeauna
imi aleg tipi imposibil….Cred ca mi-e prea frica sa ma indraostesc de unu normal
nici frumos nici urat,nici foarte destept nici prea prost,nici bogat nici sarac…..Cred
ca am sa dau un anunt. Vreau si eu un tip normal, in jur de 30 ani ….care sa
nu fie insurat….Cred ca e greu de gasit….Daca il gasesc mai scriu. Pup u.
La mare
23 aprilie 2005mare. Aveam o rochie albastra de satin. Eram pe malul marii la o terasa. Muzica
era super. Dansam. Eram cu niste prieteni printre care si Sergiu. Numele m-a facut
sa imi aduc aminte de intamplare. Mentionez ca nu sunt frumoasa. Sunt plinuta ,
brunetica cu ochii mari si parul lung. Am fost complexata de cum arat de cand
ma stiu. De felul meu, sunt vesela si optimista. M-am luptat mult cu complexele
proprii. In mare parte am reusit sa le daram. Nu complet. Si nu mereu. Insa atunci
ma simteam bine. Bausem o bere. Dansam. Imi placea muzica. Si iubesc marea. Marea
imi da o senzatie de libertate si de bucurie. Simt ca pot sa fac orice. Ma simt
extraordinar la mare. Probabil ca transmiteam aceasta stare. Si cei cu care eram
au decis sa mergem sa ne plimbam. Eram patru. Eu, el sora lui si sotul surorii
lui. Cei doi casatoriti au mers pe faleza. Eu am vrut pe malul marii cu picioarele
prin apa. Mergeam si radeam. Si povesteam vrute si nevrute. Si erau stele si se
auzea muzica in surdina si la un moment dat el m-a luat in brate si m-a sarutat.
Imi dadeam seama ca acest lucru nu trebuia sa se intample. Insa s-a intamplat.
A fost superb. Desi dupa toate preceptele nu a fost bine ca s-a intamplat. Sau
cel putin asa au judecat ceilalti. Pentru mine a fost frumos. Si pentru el. A
ramas un fel de vis al nostru. Am evitat sa ma intalnesc cu el de atunci. Pentru
ca imi dau seama ca se poate repeta acel sarut. Si nu am dreptul. Pentru ca el
apartine altcuiva. Momentul ala a fost doar al meu si al lui. Si atat. Uneori
imi amintesc de acea seara. Si de sentimentul de bine pe care l-am avut. De felul
in care m-am simtit pe malul marii cu valurile care imi veneau pe picioare si
el strangandu-ma in brate. Auzeam vuietul marii si vedeam stelele. Si nimic altceva
nu mai conta. Eram doare eu, el si marea. Si atat….